Nostalgie cu cartofi

La fel de frig si ceata era si in diminetile acelea din 1985, cand mergeam „la cartofi” cu liceul. Locul era prin spatele Garii de Est, pe o strada numita potrivit cu misiunea sa agricola: „Eliade intre vii”.

In fiecare toamna tarzie, acolo veneau cartofii de la tara. Ajungeau dimineata devreme in vagoane murdare si urat mirositoare, de marfar socialist, culesi probabil de alti copii sau militari in termen, mai putin norocosi. Noi, impreuna cu putinii muncitori adulti, ii descarcam, ii sortam pe benzi transportoare si ii caram in cosuri mari de nuiele in depozit. Asta era ce manca Bucurestiul iarna.

Treaba noastra, a elevilor, era cel mai adesea sortarea. Stateam la banda, atenti la cartofii care defilau prin fata noastra cu un metru pe secunda (sau asa mi se parea) si aruncam ce era stricat. Dupa o vreme, miscarile deveneau automate, ca ale lui Charlie Chaplin in „Modern Times”. Chiar si asa, aveam resurse sa fim aroganti: „normal ca ne-au luat de la un liceu de mate-fizica, e evident ca iti trebuie putere mare de calcul sa detectezi cartoful cu mucegai”. Dupa o vreme, incepeam sa facem glume cu fetele. Din cand in cand ne ascundeam dupa vagoane sa fumam o tigara. Povesti de dragoste? Da, si cate! Cartofii, aveam sa descopar, pot fi si ei un afrodisiac.

Dar in principal, sortam cartofi fara sa realizam ca situatia asta e anormala. Ca elevii ar trebui sa fie la liceu, iar muncitorii in locul nostru, nu in job-uri fictive in fabricile Bucurestiului din ce in ce mai gripat economic. Pe undeva, chiar ne bucuram: eram totusi elevi normali, supusi tentatiei chiulului, mai ales celui fara remuscari!

Mi-am adus aminte de asta in dimineata asta mohorata si rece, cand trebuie sa mergem din nou cu totii la banda electorala, sa alegem cartofii stricati si sa-i aruncam. La fel ca atunci, in adolescenta mea, de abilitatea noastra depinde iarna care vine – si alte ierni dupa ea. La fel ca si atunci, nu prea avem de ales. Daca nu mergem la banda, ea se va invarti si singura. Numai ca acum, exista o deosebire, care face lucrurile un pic mai usoare:

Cei mai multi dintre cartofii pe care trebuie sa-i alegem sunt deja stricati. Plini de mucegaiul minciunii si infestati cu viermii simbiozei cu verii, finii si ticalosii marii familii politice care a sosit acum 25 de ani cu un marfar stricat, dintr-o Romanie fara elite. E usor sa-i recunosti. Pe drum, o sa-i vezi in toate afisele.

Dar totusi, pe banda care va trece azi prin fata noastra, exista si cativa oameni buni. Va trebui insa sa ne batem cu alti sortatori: sunt unii, multi, care s-au obisnuit sa manance cartofi stricati. Care nu stiu cum arata unul bun. Carora poate chiar le e frica: daca nu si-l pot permite? Daca se rasteste la ei ca sunt, la randul lor, murdari pe maini?

Dar altceva vreau sa va spun. In vremea cand elevii alegeau cartofi, oamenii mari nu puteau sa aleaga nimic. In 1985 tara era incuiata cu cheia, dezbaterea libera se facea in soapta in bucatarie, iar presedintele se alegea singur. N-avea nevoie de mainile noastre decat pentru aplauze.

Si gata, destul cu metaforele. E simplu: avem o dimineata gri si rece, in care putem face un lucru neasteptat de luminos si cald. Un lucru la care nimeni in dimineata din 1985 de care imi aduc aminte, nu cuteza sa viseze:

Sa alegem si altceva decat cartofi.


There is no ads to display, Please add some

9 comentarii

  1. eu si colegii mei alegeam cartofii dintr-un „munte” lasat pe o platforma betonata, in curtea ILF-ului. 😀 cal. I, II, III. Baietii mai luau cate unul si se prefaceau ca arunca cu „bombe”. Erati norocosi ca aveati banda. In Moldova ave(a)m doar grămezi, iar deseori calitatea I a cartofului poate fi nevăzută multa vreme, pentru că e la fundul grămezii acoperită cu calitatea III sau II.

  2. Hotii sunt printre voi, cum sunt si printre noi. Incepe cu primariile cand cauti vinovatii. Si dupa aia du-te in cartierul de vile al Iasiului si intreaba-te cati dintre ei au business-uri curate.

  3. Metafora este foarte buna cu cartofi. Pe noi ne duceau la cules de mere la Batos sau la Reghin. Doua samtamini de „cura de vitamine” zicea dirigintele. Baietii mai norocosi sau mai puternici ajungeau pe tractor, ei culegeau prune sau pere pentru export, ori borhoti (prunele stricat, sau calcat) pentru tuica.
    Imi aduc aminte cit de mult mi-am dorit si eu sa ajung la borhoti, dar am fost „prea slab” pentru asa ceva, zicea tractoristul… Asa ca, nici atunci nu am apucat sa aleg, cum nici astazi nu mai pot …

  4. Cu vreo 8 ani inainte, proaspata absolventa de ASE, am fost cu intreprinderea la cules un camp de rosii degerate (era inceput de noiembrie si personal TESA de la oras venea sa ajute agricultura), la un IAS. Cele mai multe din rosiile alea, culese la timp, ar fi fost de calitate exceptionala. Dar dupa ce a trecut bruma peste ele, destule nu mai erau bune decat de bulion in cel mai fericit caz.
    Asa o fi si cu oamenii, foarte putini isi pot mentine calitatea, indiferent de conditii. Iar ” recolta de cadre ” viitoare provine deseori din seminte modificate genetic. Arata bine doar pe dinafara…

  5. Pe noi ne-au trimis la sortat cartofi doar cind am intrat in clasa a lX-a, tot la Gara de Est. era in 1984 si nu era banda, era doar o rampa, cred ca au introdus banda stiind c-o sa apari… Si facultatea (de medicina) am inceput-o la munci necalificate, sortam si spalam ardei undeva in judetul Buzau, sau poate Vrancea. Eram cazate toate medicinistele in niste dormitoare sinistre ale unui internet dezafectat, a fost o perioada suprarealista din viata mea. Ca sa ne simtim razbunati sa stii ca in Europa de vest se practica in multe licee cu staif munca voluntara obligatorie, cel putin la toate cele cu International Baccalaureate. Am vazut un reportaj cu niste liceeni din Elvetia muncind pe un santier din Romania in contul muncii in folosul comunitatii obligatorie. Diferenta cred ca e ca nu se face in timpul orelor de scoala desi asta ni s-ar fi parut total injust pe timpuri!

Dă-i un răspuns lui Alexandra TătaruAnulează răspunsul