Anul e 1984. Sunt in camera mea (care e si sufrageria apartamentului cu doua camere in care am crescut, in Pantelimon). In fata e biroul de liceean, cu o lampa, cateva carti si vreo zece casete audio. Stau aplecat si atent, cu urechile ciulite, deasupra casetofonului meu rusesc, Electronica 302. Din el iese un fir negru si plictisit, care serpuieste pana la radioul aflat dedesubt, un Gloria cu unde ultrascurte. E seara aceea din saptamana in care astept de la Andrei Partos muzica Occidentului.
Da, e o singura seara pe saptamana de muzica „straina” la radio. O singura ora, mai precis. In ora asta trebuie sa fii pe faza, cu degetul pe butonul „Inregistrare” de la casetofon, pentru ca hit-ul ala nou al lui Madonnei nu va mai fi difuzat cel putin trei luni. Sunt, deci, un vanator de muzica. Un vanator nu neaparat de muzica buna, ci de muzica evazionista. Pentru ca asta e situatiunea in 1984: Madonna sau Phil Collins nu sunt doar pop stars: ei sunt vocea Lumii Libere, fereastra spre locul in care oamenii cu talent si capabili de revolta sunt adulati in lumina neoanelor. Locul in care noi niciodata nu avem voie sa mergem sau macar sa spunem cu voce tare ca ne dorim. Asa ca inchidem ochii, pornim caseta si… asta e pasaportul nostru!
Bun, o sa ma intrebati (si insist s-o faceti): daca muzica straina era doar o ora pe saptamana la radio (care devine zero prin 86-87), ce se difuza in rest?
Ei bine, se difuza muzica romaneasca care trecea de organele de partid si de stat. Se difuzau artistii populari ai epocii. Artistii aprobati. Artistii care ii placeau Ei sau Lui.
Ei ii placea muzica „usoara”. Gen San Remo. Easy listening. In caz ca nu stiti despre ce e vorba, o sa ve explic pe scurt: o voma lalaita. Un sirag de note lungi si slinoase, cu o baterie anemica, care se difuzeaza acum, ironic la radiourile de hipsteri. Doar ca acum putem sa radem.
Lui ii placeau romantele. Ele erau si mai triste: un fel de cantonete populare prin anii ’30, cu care probabil copilarise. Astea erau asa de vetuste inca ziua nu indrazneau sa le dea la radio, care totusi avea o misiune de propaganda si nu se facea sa sperii lumea. Asa ca isi gaseau loc – ati ghicit! – sambata seara. Cand imbecilii aia doi care ne conduceau se asezau in pat si se uitau la televizor, pentru ca nici unul nu stia sa dea drumul la un video player. Ca bani de el ar fi avut.
Practic, intreaga Romanie era audienta captiva a lui DJ Nicu si Leana. Iar pentru acesti doi mixeri complet lipsiti de gust, batrani si cacaciosi, se crease o intreaga clasa de cantareti oficiali.
Cateva caracteristici: nici unul nu stia sa danseze. Nici unul nu avea personalitate (idei, haine, pasiuni). Nici unul nu avea idee de ritm. Tot ce puteau face in directia asta era un fel de bosanova socialist, care iti ducea pulsul automat la 50 si pleoapele peste ochi. Majoritatea femei, aceste cantarete (din care unele sunt nu doar in viata, ci chiar si acum celebre, desi nu mai stiti pentru ce) erau specializate in „slagare”.
Ce era un slagar, in vremea socialismului? Foarte simplu: o melodie care nu placea nimanui, difuzata in exces la radio, ca sa-ti intre in cap. Pentru ca artistul era aprobat, repet. O melodie difuzata in loc de muzica. Un rahat din toate punctele de vedere, pus acolo pentru ca artistul era capabil de compromisul obligatoriu al epocii: canta despre dragoste, pasari, cer, flori, zori. Si nu sufla o vorba despre mizeria morala, frigul si foamea in care traia restul lumii!
Astea sunt celebritatile batrane pe care le vedeti acum iesind la cate un talk-show cu aer de mironosita. Niste colaborationisti jenanti ai unei epoci tampite, care produceau gunoiul sonor in care mi-am trait adolescenta. Niste agenti de influenta pe note muzicale ai partidului, care si-au folosit abilitatile (sa nu ii spunem talent) pentru o casa, masina, o excursie in strainatate.
Si mai ales niste nulitati care au tinut locul ocupat pentru oameni cu adevarat creativi. Da. Pentru fiecare din vedetele trecute de 60 de ani pe care le stiti exista cel putin 2-3 artisti cu talent si integritate pe care Romania i-a pierdut. Fie in anonimat, fie in strainatate. Sau amandoua.
Am amanat mult aceasta marturisire, dar trebuie sa o fac:
Inca ii urasc.
Inca nu pot sa stau langa ei la un eveniment public. Inca mi-e greu sa dau mana si sa spun banalitati. Inca imi e jena ca n-au nici un pic de rusine pentru tot ce au facut. Au scris, au compus si au cantat zgomotul care a acoperit, pentru o intreaga generatie, Muzica.
Oamenii astia sunt pentru mine tot ce a fost mai rau. Ei au fost tortionarii muzicali ai epocii de aur. Ei m-au chinuit toata adolescenta. Fara sa-mi smulga unghiile. Fara sa-mi care la pumni si palme.
Doar cu o limba boanta si baloasa, infipta in timpan.
There is no ads to display, Please add some
Frateeeee! Toti tinerii inregistram muzica de la radio atunci? 🙂
Lucian, stii ca ura ta iti face rau numai tie? Da, cred ca stii. Si asta te face nefericit 🙁
Ba nu sunt deloc nefericit. E o senzatie placuta sa spui adevarul!
Se prea poate ca tocmai faptul ca pui in cuvinte aceasta ura, sa te elibereze de ea si astfel sa ai senzatia placuta de care vorbesti.
Altfel, un om trebuie sa fie chiar defect, ca sa poata simti placere in ura.
Ura nu e o placere. Sinceritatea insa da. si asta e si articolul de fata. O marturisire sincera.
Pai tocmai pentru sinceritate m-ai blocat pe facebook. Dar recunosc, nu vorbeam despre ce urasc, ci despre ce nu-mi face placere.
M-a surprins ura, pentru ca ma astept ca oamenii sa fie sinceri, dar nu sa urasca. Cel putin nu la un sfert de secol distanta de motivul urii.
[…] Articol de Lucian Mândruță, publicat pe site-ul lucianmandruta.com […]
ohsotrue.
„Inca nu pot sa stau langa ei la un eveniment public. Inca mi-e greu sa dau mana si sa spun banalitati” zici tu.da’ cu brucan dadeai mana,unu’ din adevaratii tortionari ai vremurilor alora,responsabil ca asculati tu madona o data pe saptamna?
like
Așa este.
Cine avea casetofon cu radio toti vinau muzica. In Bistrita s-a deschis un studio audio si acolo puteai sa mergi sa-ti cumperi casete inregistrate, imi amintesc ca sursa lui era Andrei Partos.
P.S. Licean se scri cu un singu e. 🙂
Nu aveai breh discuri….prieteni cu Kahstan……Baieramuri? Era cenaclul Flacara. Tot poporu’ mergea pt rock. Trebuia sa ascultam pana atunci toate cretinismele porcului,asa zisa poezie. A fost o copilarie frumoasa,nu era Mc. nu erau multe…..Eram tineri….inteligenti. Azi deveniram buricu’ netului. Se intoarce lumea cu curu’ in sus! E CLAR…..DACA TRAGEAI MADONNA DE LA RADIO! CE MARE CULTURA MUZICALA AVEAI LA ORA AIA,COAIE! PRAF!
Corect !… Dar mă aşteptam, spre final, la o referire legată de prestaţia acestor „vedete de Revelion – dacă doriţi să revedeţi” – la urecheala d-lui Pleşu, adresată lui Beligan…
Vorba ta – ei ÎNCĂ există, ÎNCĂ ne enervează…
Cu asta sa se ocupe poporul. Eu doar adaug niste amintiri…
Cei aia casetofon un fel de ai fon?
Cultura vestica ajungea imediat zonele sud vestice ale Romaniei, norocul nostru s-a numit Yugoslavia, nu eram inchisi la cap precum restul tarii, era o conjunctura e drept, am acces la produse din afara, eu am copilarit pe muzica de la MTV si Super Channel, am trecut si prin teroarea comunista, inlocuindu-ti casa in care te-ai nascut cu valoare istorica, intr-un ”modern” bloc de locuinte….Dar Lucian, pana la urma bucurestenii s-au scos, politica comunistului Iliescu a dat in final roade, v-a inchis gura prin deschiderea totala catre centralizare investionala, in detrimentul restului tarii, daca ai o populatie ocupata, nu mai au cum sa protesteze.
Dar in celelalte state comuniste au existat staruri care prin muzica lor sa se impuna in exterior? Eu nu am auzit de vreun Michael Jackson bulgar sau de vreun U2 unguresc!
Au mai fost…singura mare problema cu hit-urile globale e ca toti vorbeau prost engleza.
dar de Omega ai auzit…
de Victor Tzoi ai auzit ca sa dau si un exemplu de la rusi…
Uite ca s-a „eliberat” si Mandruta…va astept pe toti voi care aveti pe suflet mari amaraciuni si dureri sa va…..ELIBERATI….uitati-va in adancul sufletului vostru….stai ca ma eliberez si eu…..eu..eu…sunt roacher….pfiu…gata, m-am eliberat :), dar ce zici tu aici cam ai dreptate 🙂
Salutare! Unde ai copliarit, mai exact in Pantelimon? Eu stateam pe Delfinului si acolo, era un bloc cu tipi d-astia mai fandositi, atipici pentru proletariatul din blocurile minunatului cartier care a devenit celebru cu versurile celor de la BUG Mafia. Acolo, pe vremea aia, erau vreo 2-3 familii la care se dadeau cele mai tari chefuri. Pe langa eternele Modern Takling, CC Catch, Chris Norman mai rasunau chestii de finete, de ex -Pink Floyd, Phil Collins/Genesis, etc. Pot spune ca ori de cate ori faceau aia vreun chef, parca urechile noastre ne purtau catre ceva mai bun. Iar cand ajungeam acasa, in fara Diamantului meu alb-negru (dar pe integrate, nu pe lampi ;)) traiam aceleasi sentimente ca si tine in fata emisiunilor de la tv-ul romanesc. Prezinta: Octaviatn Ursulescu. Muzica.. ….versurile…..interpreteaza….un micro-recital de slagare,,,,,,I still fuckin hate them too.
Salut! Am stat pe Aleea Ilia, in spatele a ceea ce azi e Mega Image, inainte era un magazin de mobila de bucatarie. Am stat acolo intre 1976 si 1986, deci in anii de care vorbesc aici. Era un bloc de muncitorime, nu prea multi intelectuali. Maxim muzica populara si neveste batute, asta era ce se auzea prin pereti…
Cum ai scapat de defilarile de 23 august? Eu n-am scapat si m-au inregimentat in batalioanele de defilare ale PTAP in ’84. O luna am batut toata ziua pas de defilare pe la Pipera, de-mi erau talpile numai carne vie. 🙁
Mai saream cateodata gardul seara si mergeam la sora mea pe Iuliu Valaori, dar trebuia sa fiu repede inapoi, caci faceau apel seara. Urate vremuri…
Urate tramvae…
Bine ca ma mai uit sa vad daca ai mai zis ceva, ca asa vad ce urat scriu. Sunt tramvaie de fapt…
Eu nu ascultam Madona pt că nu-mi plăcea, dar nu mă împiedica ABSOLUT nimeni să am TOATĂ muzica din occident pe care o voiam: rock, disco, blues, jazz, orice. Pe disc de vinil, pe bandă, mai târziu pe casetă audio/video, din anii 70 și 80. Erau studiouri de înregistrări și pe vremea aceea. Eram student la București în anii aceia (77-81) așa că știu foarte bine. Cât despre romanțe, cred că problema de gust e la Mândruță, nu la cei cărora le plac. Așa pot să comentez și eu acum că mă oripilează manelele, și că vinovat pentru ascensiunea lor se face PROTV-ul și Măruță, exponenți ai consumismului corporatist de azi. Dar am dreptate? Firește că nu. Sunt aspecte ale culturii epocii în care trăim, în care ne integrăm mai bine sau mai rău, asta-i tot.
De acord, puteai sa faci rost de muzica/ Si eu aveam casete trase de la prieteni sau primite din strainatate. Eu vorbesc insa de ce se intampla in Media oficiale, nu ce aveam noi in casa. Asta era apasator.
Aha…deci tu stateai la „Shop” cum era cunoscuta zona spre sfarsitul „si mai” obsedantului deceniu. Iti placea sa mergi in parcul 23? Acolo, unde se strangeau fetele din lumea buna sa joace tenis (la capatul troleibuzului 90) era o alta oaza de atipic. Desi eram niste pusti, in loc sa batem mingea pe maidan, sa jucam gropitza, etc, mie si gastii mele ne placea sa stam pe langa baza aia de tenis si sa admiram gagicile care jucau acolo. Tot acolo, era un nene foarte intelegator care punea numai muzica straina sa se auda in baza. Privelistea si soundtrack-ul erau de-a dreptul incantatoare…..
Nu cred ca merita sa te porti astfel cu ei. In fond, era o nisa care trebuia acoperita, daca nu ar fi facut-o ei, ar fi facut-o cu siguranta altii. Era o paine alba de mancat in vremurile alea.
La un moment dat,ti-a raspuns Angela Similea ( daca o fi ea,intr-adevar ). Sunt fost profesor de muzica si suntem,cred,de-o seama sau p’acolo,asa ca stiu ce muzica se asculta in’84. Numai eu stiu cat l-am rugat pe tata sa nu uite sa-mi aduca la intoarcerea din Irak,casete cu muzica noua. Si mi-a adus.
Dar pentru ca nu vreau sa-ti murdaresc postarea cu expresii vulgare adresate babelor tinute-n brate de regimul comunist, ii reamintesc stimatei doamne ca si „Trenul galben,fara cai”,a fost intr-adevar o tortura. Sa nu mai vorbim de…”Magistrala Albastra” ,chiar daca era cantata de Dan Spataru si Mirabela Dauer.
Despre muzica de azi, nimic? frustrari…mari frustrari aveti si merita tratate. Oricum, v am auzit la intalnirea absl de zilele trecute de la radisson blu in care discrimati moldovenii. nu va sta bine, nu cunoasteti situatia. nu v ar strica sa fiti mai atent la exprimarile libere pe care le faceti. Spor in toate!
Excelent articol, foarte bine spus, pacat ca lumea bate campii si deviaza rau de la subiect , interpreteaza fiecare ce intelege…..”miezul” acestui subiect este pierderea de doua generatii de muzicieni/ artisti , am vazut multe comentarii despre muzica pe care o avea fiecare in casa sau cum se tragea muzica …..
Mândruță, să moară Franța, scrii chiar mișto…
Mai bine sa nu moara. Eu ma opresc din scris, ca imi place Franta!
Din nefericire muzica din ziua de azi este in mare parte bazata pe tehnologie si nu pe voce. Daca ar fi sa comparam muzica veche cu cea noua, vom observa o mare diferenta.
D-le Mândruță, se pare că ai fost „torționificat” din punct de vedere muzical de regimul lui Nicu și Leana. Ideea este că nimeni nu ți-a violat urechile, aveai opțiuni… și mai ales aveai timp. Puteai să treci pe unde scurte la radioul tău și să asculți Metronomul la Europa Liberă sau să ieși și poate reușeai să-ți depășești condiția de ascultător de Madonna și șlagăre ceaușiste (dacă la vremea aceea ar fi fost apelativul de cocalar, ai fi fost unul dintre ei); sau puteai să cumperi discurile lui Phoenix, Sfinx sau mulți alții.
Generalizările sunt jignitoare pentru o generație de muzicieni care fiecare s-a exprimat așa cum a simțit. Toți am trăit vremurile despre care rostești. Numai că se întâmplă ca eu să nu subscriu la injuriile tale. Ce vină ar avea Dan Spătaru, Angela Similea sau alții, că erau dați pe sticlă; asta era dorința lor, munceau pentru asta. Acceptau condițiile, transmițând osanale regimului și ce? …. aveai butonul „oprit”.
Intoxicați au fost doar cei care au preferat să stea cu urechile ciulite într-un radio care transmitea mărețele realizări ale PCR și romanțe.
Se cânta muzică bună în 1984; doar trebuia să părăsești scena Cântării României, a radioului și TV-ului oficial.
Iar despre melomani, ești în derivă; tinerii plăteau salariul pe o lună pentru un LP care venea de dincolo, se adunau în cluburi să le asculte; se putea vorbi despre cultură muzicală pentru că erau întruniri în medii private și universități, unde oameni de suflet îți vorbeau și-ți cântau muzică bună.
De fapt am ajuns pe tema dezbătută aici, din dorința de a afla cine este și ce-i poate creierulindividului care își permite să terfelească într-o manieră josnică, imaginea generației celor de 20-35 de ani unde am și eu 2 băieți.
Mă mir să fi luat vreun leu pe închiriatul unor astfel de idei.
Doar un singur om a amintit aici de Metronom-Europa Libera..,de ce?Pentru ca majoritatea romanilorau trait in ignoranta si prostie.Cine a vrut informatie,a gasit!Pentru toti cei care s-au ,,hranit,,cu muzica de la Metronom,gasiti acum pe facebook Metronom(Radu Teodor)-Europa Libera,grup si comunitate.