Daca ati fost vreodata in Egipt, probabil ca va aduceti aminte piramidele. Acolo v-au si dus prima oara, tot ele sunt pe afisele turistice, cu piramidele v-ati facut cele mai multe poze si de ele ati povestit acasa „Parca nu erau asa de mari…”
Ei bine, nu stiu daca realizati cate persoane au lucrat la ele: zeci de mii, dupa calculele istoricilor. Totul, pentru confortul unui singur om, care nici macar nu se putea bucura de asta, intrucat tocmai decedase. A meritat? Sigur ca da – urmasii constructorilor (ma rog, un fel de a spune, egiptenii sunt acum un mix diferit de neamuri) pot trai azi linistiti de pe urma turismului adus de aceste excese imobiliare.
Nu se mai construiesc azi piramide, desigur. Dar exista ceva pe lumea asta care imi aduce aminte cumva de ele. O berlina. De familie. Compacta.
Nu, nu la dimensiuni ma refer. Ci la alte lucruri pe care le au in comun. Ganditi-va: atat piramidele, cat si berlina, sunt destinate cu adevarat unei singure persoane: soferului. Doar el se simte cu adevarat bine in ea (ok, il ajuta si faptul ca e inca viu), isi poate intinde scaunul in spate cat pofteste si are in jurul lui toate butoanele, exact ca faraonul sclavii. La fel ca piramida, berlina a avut nevoie de zeci de mii de oameni ca sa fie produsa pentru acest singur individ egoist. Si, tot ca piramida, berlina isi duce mumia (ca altfel nu pot sa-mi spun!) incoace si incolo. Nu prin timp, ci prin oras – asta e singura diferenta.
N-as fi ajuns la cugetarile astea daca intr-o buna zi nu m-as fi urcat intr-o masina destinata si altcuiva decat individului de la volan. O masina atat de mare incat daca aprinzi lumina de citit in fata, fotonii au nevoie de doua zile sa ajunga pe ultimul rand de locuri din spate. O masina atat de dezinteresata de orgoliul tipului cu volanul in mana inca cea mai misto consola (cu masa de laptop si loc de pus cafeaua) se afla in spate, cam la vreo doua saptamani de mers calare. O masina atat de versatila, incat ar trebui vanduta cu consiliere psihologica, pentru ca nu toti oamenii pot trai, nu pot suporta brusc atatea si atatea solutii in materie de aranjare a scaunelor…
Altfel spus, m-am dat cu V-Klasse, de la Mercedes-Benz. Voi n-ati stiut, pentru ca din exterior tot ceea ce se vede este silueta unei dube mai mici. Sau a unui van mai mare. Ok, farurile noi ii dau un pic mai multa personalitate, insa masina asta trebuie privita din interior. E ca o tocilara pe care nu stii daca s-o inviti la dans la balul de absolvire, de teama de ce-ar spune prietenii. Insa cu care ar fi o idee buna sa faci copii, daca vrei sa ai o sansa sa iasa un pic mai destepti ca tine! Un lucru e clar: V-Klasse se consuma cel mai bine fara coaja.
Ca pepenele. Deschizi usa si dai de cel mai comod interior de mijloc de transport pe care l-ai vazut vreodata in apropierea bugetului tau de higher-middle class. Dap, e masina de Pipera sau Dorobanti, dar nu in sensul Swarovski sau Prada, ci mai degraba in sensul in care ai suficienta minte sa stii ca peste 5 ani masina pe care o cumperi azi (oricare ar fi ea) va ramane la fel ca dimensiuni, in vreme ce copiii vor creste cu cel putin jumatate de metru. Pe scara Y.
In sensul asta, V-Klasse nu e masina. E un exercitiu de logica si eficienta. Ea raspunde clar la singura intrebare pe care merita sa ti-o adresezi cand nu stii nici un avocat de divort, dar ai trei copii si un caine care nu suporta singuratatea: „Ok, si cum ajungem la Salonic?”
Da, asta e publicul. Asta esti tu. Obisnuieste-te cu ideea. Un cetatean cu familie mare si – norocul tau! – cont in banca asortat la ea. Un om care iubeste drumul departe sau doar drumul impreuna. Un client de showroom care e pregatit sa accepte ca intre drepturile omului (si mai ales ale rudei apropiate) se numara si dreptul la spatiu si picioare intinse. Si care e hotarat sa plateasca pentru treaba asta cu o stare anume la volan: aceea de sofer.
Da, masina asta nu e o berlina. Nu e totul facut pentru tine. Controlul sistemului de sunet si navigatie e mai degraba la indemana celui din dreapta fata. Cel mai comod scaun nu e al tau. Si nici trecatorii nu se vor uita la tine, curiosi sa stie cine e vedeta.
Pentru ca ea sta pe locul din spate, are doi ani jumatate si e aruncata ca o minge de ping-pong de fratii mai mari, in vreme ce tu conduci fericit ca, in sfarsit, copiii au gasit si altceva sa se joace decat tableta!
There is no ads to display, Please add some
De unde ai aparut Dle. Lucian? Unde te-ai ascuns pana acum? Presa auto are nevoie si de astfel de articole. Felicitari, superb scris.
Multumesc, am fost ocupat cu viata si am scris putin despre masini, desi le iubesc mai tare decat pare…)))
Mi-a placut tare mult eseul, te rog sa ne mai scrii!
O consideri o alternativa la un break Eklasse?
Din pacate contul meu nu suporta astfel de „premieri” asa ca cei doi copii ai mei vor trebui sa se multumeasca cu spatiul din berlina ceheasca.
Nu stiu daca e o alternativa la E-Klasse, poate la ML. E-ul are maxim 5 locuri si spatiu mai mic (pe inaltime). In V-Klasse incap biciclete in spate fara sa le demontezi, ceea ce pentru mine e ceva. Eu nu am berline, am un SUV GLK temporar de la M-B (sunt parteneri cu mine la yachting si merg deocamdata cu masina lor). In rest, da, ma gandesc si eu acum la un break. Am trei copii, dar doar doi mai merg cu mine la drum lung (celalalt e prea mare si-a plecat de acasa!).
… Elegant, amuzant, interesant, convingator… Curios: asociez „eseul” cu imaginile si parca as fi experimentat eu „datul” cu V-Klasse al lui Mercedes-Benz. Mi-e ciuda nitelus. Suntem o familie cu 2 copii (care inca mai au de calatorit cu mami si tati pe distante lungi), dar cu buget micut. Ca sa inchei, noi vom continua sa calatorim cu ce avem si… sa mai citim asa eseuri placute. Numai bine!
Pai si eu o sa fac la fel… Ca am dat-o deja inapoi!)))
Te citesc cu placere, Lucian, inca din Dilema. Nu sint in target pentru o astfel de masina desi-i vad rostul, ca avem copil si ea detine un A6 break. Schiuri, role, biciclete, rucsaci care la mine-n masina nu intra si nici nu mi-ar placea sa intre. E bine. Eu ramin la masina pentru sofer, adica pentru mine 🙂
Pai s-o conduci sanatos….)))
Era o reclama (nu retin la ce) cu sloganul „perfect peentru familia mea”. Cred ca merge de minune 🙂